FFCR a fost înființată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Obiectivele FFCR sunt de a cultiva şi dezvolta filantropia strategică la nivel local; de a susţine actorii interesaţi să investească în comunitatea lor; de a contribui la crearea unei societăţi cu indivizi responsabili social şi având comportament filantropic, interesaţi de dezvoltarea comunităţii lor şi care să promoveze o colaborare echilibrată, respectuoasă şi în beneficiu mutual între persoane, sectorul non-profit, mediul de afaceri şi instituţiile publice.
Federația susține 16 fundații comunitare active și certificate, însumând peste 10.000 de proiecte și 110 milioane de lei în investiții comunitare. Până în prezent, Fundațiile Comunitare au derulat programe în 32 din cele 41 de județe din România și rețeaua este în continuă creștere. Află mai multe despre noi pe www.ffcr.ro