ASOCIAȚIA PRO VITA PENTRU NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI

Ocrotirea copilului nascut sau nenascut si acordarea asistentei necesare.Asociația Pro Vita - pentru născuți și nenăscuți - este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit.În general, misiunea asociației este să protejeze demnitatea vieții umane, iar, în particular, pe cea a copiilor născuți și nenăscuți. Recunoaștem prin aceasta dreptul nenăscutului de a fi protejat în perioada intrauterină și, cel mai important, îi recunoaștem dreptul de a se naște. Copiii născuți au, de asemenea, dreptul la o creștere într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, fiind nelipsiți de cele necesare unei subzistențe decente, oferindu-le necondiționat accesul la educație și la asistență medicală.Accentul major în formarea copiilor se pune pe sprijinirea educației conform aptitudinilor și vocației fiecărui copil în parte. Copiii asociației noastre urmează în prezent întreg ciclul educațional - de la copiii de grădiniță la studenți.Dezvoltăm, de asemenea, un program de prevenire a abandonului școlar prin sprijinirea materială și financiară a familiilor nevoiașe aflate în imposibilitatea susținerii copiilor în instituțiile de învățământ (ajutăm aproximativ 50 de familii sa-și țina copiii în școală).Asociația Pro Vita vine, după posibilități, în întâmpinarea realizării accesului la toate aceste drepturi. În cazul copiilor nenăscuți, îi oferim sprijinul mamei pentru a nu ajunge la soluția criminală a avortului, iar după naștere acordăm ajutorul necesar atât copilului, cât și mamei, fiind cazuri în care sprijinim întrega familie.În tabăra din Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, dintre care 80 copii și adolescenți, tineri orfani (care au părăsit sistemul de stat), femei și bărbați în vârstă. Restul asistaților noștri (peste 330 de persoane) se află în grija familiilor din satele Valea Plopului și Valea Screzii.Pro Vita consideră că soluția optimă pentru copii este integrarea în familia naturală sau în cea lărgită. În consecință, mama sau familia vor avea întotdeauna posibilitatea să revină, să viziteze, iar, în cazurile fericite, să reîntregească familia.Am spus mai sus două cuvinte care ne necăjesc încă de la înființare, imediat după anii 90: “după posibilități”. Numărul mare de oameni pe care-i găzduim înseamnă și cantități foarte mari de resurse consumate. Câteva exemple grăitoare pot fi:• peste 1000 kg de cartofi sunt suficienți pentru doar o săptămână;• sunt necesare minim 15 TIR-uri cu lemne pe an pentru a putea trece cu bine peste iarnă;• cele 70 de oi, 10 porci și celelalte capre, vaci, găini pe care le creștem, reprezintă doar 5% din necesarul de hrană.Este ușor să ceri bani și să nu oferi nimic la schimb, în afară de promisiunile nerespectate. Pro Vita se ține de promisiunea facută acum aproape 20 de ani și este lângă toți nevoiașii aflați sub acoperișul protector al asociației, ajutandu-i cu fiece banut primit ca donatie. Fiecare familie are nevoie de un cămin, fiecare copil are nevoie de o casă.Daca te identifici în misiunea noastră, dacă există posibilitatea de a-i ajuta pe alții, sprijină prin orice mijloc avut la dispoziție Asociația Pro Vita ca ea să-i poată sprijini în continuare pe oamenii adapostiți în Valea Plopului și Valea Screzii.

Website:
www.asociatiaprovita.org

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular