Asociația Institutul pentru Pedagogia Franz Kett

Informații despre organizație

Organizația noastră este una care acoperă tot teritoriul României și are trei reguini majore: Oradea, Brașov și Bacău. Membrii noștrii, multiplicatori autorizați ai pedagogiei Franz Kett, respectiv pedagogi Franz Kett fac parte dintr-o rețea profesională internațională dedicată acestei pedagogii, fiind astfel în permanentă legătură cu institutele similare din Germania, Republica Cehă, Ungaria, respectiv cu regiunile vorbitoare de germană ale Institutului din RFG din Austria, Elveția și Italia de Nord. Activitățile asociației noastre aduc beneficii atât acelora care vor să se inițieze în pedagogia noastră, cât și acelora care vor să se aprofundeze și să se perfecționeze. Organizăm cursuri de inițiere, cursuri teoretice, conferințe naționale și internaționale. Publicăm anuarul nostru din 2024, și oferim astfel suport pentru cei care doresc să practice pedagogia noastră în mediul educațional. Ajutăm pedagogii să poată procura materialele specifice pedagogiei noastre. Asigurăm calitatea pedagogiei noastre, asociația noastră fiind singurul reprezentant autorizat de către dețiinătorul mărcii europene înregistrate Franz-Kett-Pädagogik GSEB în România.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Captcha

Fii un supererou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.