ASOCIATIA DEZVOLTARE SI PSIHOTERAPIE PRIN ACTIUNE

Suntem o echipa omogena, performanta, dedicata si motivata sa ne aducem contributia la dezvoltarea comunitatii in care traim prin oferirea de servicii de specialitate din aria psihologiei și psihoterapiei. Iar cel mai eficient mod de a indeplini acest deziderat este prin proiectele noastre! Implementam doua proiecte complexe: unul pentru sustinerea femeilor, mai ales a femeilor victimele violentei de gen, si altul dedicat copiilor, în special copiilor din mediul rural, victime ale violenței domestice și ai abuzurilor, copii cu dizabilități care sunt lipsiți de un tratament afectuos și protector, copii care vin în contact cu instituțiile publice în anchete judiciare, copii care vor depăși traumele și își vor cunoaște drepturile.Am pornit la drum cu entuziasm, dedicatie si dorinta de reusita, impreuna cu colaboratori interni, internationali si voluntari.Doar că anul trecut, am fost nevoiți să regândim strategii si tactici. Contextul macro si micro economic s-a schimbat, iar acest fapt ne-a afectat bugetul de implementare.De aceea avem nevoie de ajutorul tău! O singură dată pe an, statul îți permite să decizi ce se întâmplă cu 3,5% din impozitul tău pe venit. Să te implici in actiuni prin care poti determina o schimbare in bine in viata unor oameni, mai putin norocosi.Dacă nu iei o decizie, banii ajung la stat. Nu poți controla cum sunt cheltuiți banii publici. Dar ai opțiunea de a redirecționa 3,5% din impozitul tău pe venit către Depsi. Poți face asta indiferent că anul trecut ai fost angajat sau pensionar.Totul este foarte simplu, la un click distanță. Doar completezi online un formular de mai jos și asta e tot. Apoi apeși „semnează formular” și gata. Fără să-ți bați capul, cei 3,5% vor ajunge la Depsi.Completeaza acum! Dureaza cateva minute !Iti multumim!

Website:
www.depsi.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular