Asociația Alternativa Eco a fost creată din dorința unui grup de tineri de a aduce o schimbare reală, prin acțiuni concrete și implicare directă. Fondată în iunie 2020, organizația este apolitică, non-guvernamentală și independentă, fiind dedicată promovării ecologiei și a cetățeniei active. Ne concentrăm pe educarea tinerei generații și promovarea unui stil de viață sustenabil, conștienți de necesitatea urgentă a protecției mediului.
Cu toate că suntem o organizație tânără, echipa noastră are experiență în implementarea de proiecte comunitare și activități de educație non-formală destinate tinerilor. Această expertiză ne-a ajutat să devenim în scurt timp vizibili și implicați la nivel național. În decembrie 2020, am fost acceptați ca membri în Consiliul Național al Tineretului, unde am contribuit activ la elaborarea Strategiei Naționale pentru Tineret 2021-2027. Așa ne-am propus să intensificăm reprezentarea tinerilor la nivel decizional, aducând în prim-plan interesele lor în fața instituțiilor publice.
Pe lângă activitatea de reprezentare, ne-am angajat și în campanii de informare privind protecția mediului, atât local, în orașul Timișoara, județul Timiș, cât și pe platformele de social media. În august 2020, am lansat o campanie prin care ne-am propus să creștem gradul de conștientizare asupra problemelor de mediu, cu ajutorul unui grup activ de tineri voluntari. Împreună, am desfășurat acțiuni de sensibilizare în comunitatea locală, cu planuri de extindere a activităților și în alte județe, precum Caraș-Severin și Timiș.
În februarie 2023, am deschis o sucursală în Moșnița Veche, județul Timiș, ca parte a strategiei de extindere și consolidare a misiunii noastre de a promova ecologia și spiritul civic. Continuăm să lucrăm cu tinerii pentru a crea un impact pozitiv și durabil, cu speranța că eforturile noastre vor contribui la o mentalitate colectivă orientată spre protecția și respectul pentru mediul înconjurător.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.